luni, 21 noiembrie 2011

Chiar asa sa fie ?

Citind presa de "specialitate" o fraza mi-a ramas in minte :"În momentul de față însă, U e doar o promisiune, e drept, atrăgătoare, iar CFR o certitudine. Rezumand, vorbim despre diferența dintre un outsider și un favorit.", citat din Ovidiu Ioanitoaia. Asadar pana si un jurnalist "obiectiv" precum domnia sa nu a mai avut nimic de obiectat cu privire la suprematia (fotbalistica) clubului CFR in Cluj. Cu toate acestea un "suporter" al Universitatii, care nici macar nu e clujean, contesta vehement CFR-ul printr-un articol ce mie personal imi provoaca greata pe site-ul gsp.ro. Culmea ii este permis sa posteze un articol sovin si de un fals nationalism impreuna cu urmatoarea poza:
  Cu toate ca majoritatea celor care au comentat articolul sau l-au condamnat, chiar l-au jignit unii, printre care si suporteri ai Universitatii (stiu si mie mi-a fost greu sa cred), el continua sa considere ca are dreptate in ceea ce spune. Universitatea are mai multi suporteri in Cluj, CFR are mai multi in Transilvania, Universitatea are suporteri mai devotati, Cfr are suporteri de carton, Universitatea are mai multe prezente in A, CFR mai multe prin B, Universitatea are istorie cum zice toata lumea, CFR are prezent si scrie istorie. Eu personal m-am saturat de aceste persoane care nu-si pot depasi frustrarile si ataca suporterii, de carton cum ii numesc, CFR-ului. Mie personal mi se pare ca doar un ipocrit poate sa sustina sus si tare "Numai U!" si sa faca scandal ca nu a fost lasat sa intre in stadion in sectorul galeriei dinamoviste pentru a o incuraja. Schimbati sloganul in "Numai U si Dinamo!", "Mama te iubesc, dar nu ca pe U si pe Dinamo!", "Viata asta tin cu U si Dinamo!" s.a.m.d.. De unde pana unde asociati imaginea CFR-ului cu Ungaria ? Pentru ca e Paszkany patron ? Sa inteleg ca Abramovici are un plan diabolic de a pune mana pe Londra si cine stie chiar Marea Britanie sa o transforme in colonie ruseasca, seicul Mansour bin Zayed Al Nahyan de la City a cumparat echipa doar ca sa se bata cu americanii care si ei in secret vroiau sa puna stapanire pe Manchester, seicul Abdullah Al Thani de la Malaga vrea sa-si mai faca un emirat de-asta investeste s.a.m.d. Observati ce nume englezesti sau spaniole au si cu toate astea nimeni nu ii acuza ca vor sa fure orasul/tara. Asa ca o nota informativa Paszkany e cetatean roman, la fel ca fantasticii nationalisti romani ce il vor afara din tara. Totusi ma mira cum de suporterii singurei echipe din Cluj nu au reactionat vehement cand echipa lor a fost numita outsider. Cum poti sa fii outsider contra unei echipe care dupa logica ta nu exista ? Ma rog, e ciudat cel putin sa si pierzi impotriva unei echipe inexistente, cum sa te bata cand tu domini orasul ? Imi imaginez ca e dureros si frustrant. Decat sa traiesc cu o asemenea ura cred ca mai bine nu as mai urmari fotbalul.
Inca traiesc cu speranta ca intr-o zi vom vedea acest poster:
...si nu tot felul de mizerii si injurii...

duminică, 20 noiembrie 2011

Ho-tii, ho-tii, ho-tii !!!

iata un fragment din emisiunea Fotbal Club de la digisport...
invitati in studio, "expertul" digisport si totodata seful CCA Ion Craciunescu si Mihai "cel mai bun" Stoica aka MM. Iata analiza meciului CFR Cluj si U Cluj:

Prezetatorul(P): Domnilor ce parere aveti, merita CFR-ul sa castige ?
Ion Craciunescu(I.C.): Eu zic sa urmarim fazele si vom decide la final.
MM: Dupa parerea mea exista doar o echipa in Cluj si stim cu totii care e, dar sa urmarim fazele cum a spus si domnul I.C. ...
P: Asadar primul gol, cred ca este destul de clar nu ?
MM: Da-ti-mi voie sa va raspund eu... Daca va uitati mai atent Ronny inainte de a-i pasa lui Sougou face un hent evident , asadar lovitura de la colt a fost obtinuta fraudulos. Daca mergem un pic mai in spate vedem ca recuperarea celor de la CFR a venit in urma unui fault grosolan...
P: Sa inteleg ca nu considerati corecta marcarea golului?
I.C.: Daca imi permiteti, nu pot decat sa aprob observatia domnului Stoica, un fin cunoscator al fotbalului. Intr-adevar trebuia hent si galben pentru Ronny.
P: Ok, sa trecem la faza golului 2 al CFR-ului...
I.C.: Reluarile tv ne arata foarte clar cum atacantul CFR-ului loveste mingea cu mana, drept urmare golul trebuia anulat si atacantul avertizat cu cartonasul galben.
P: Domnule Mihai Stoica ?
MM: Mda, domnul I.C. a punctat foarte bine, daca ar fi sa mai adaug ceva ar fi faptul ca faza a pornit dupa un fault inexistent semnalizat de arbitru in favoarea CFR-ului.
P: Asadar scorul trebuia sa fie in continuare 0-0...?
MM: Dupa cum a decurs jocul Universitatea trebuia sa conduca dupa parerea mea...
P: Ok, sa trecem la faza golului marcat de Universitatea... a fost fault la portar?
I.C.: Dupa cum ne arata reluarile nici vorba de fault, portarul comite o greseala impardonabila...
MM: Intr-adevar, la aceasta faza Beto isi arata limitele, un portar mediocru, umflat de presa si as vrea sa laud calitatile fantastice ale lui Tony care a insistat si l-a fortat sa greseasca.
P: Sa mergem mai departe la faza din minutul 64, intrarea lui Weldon la Grecu , ce parere aveti ?
I.C.: Da, este o faza destul de clare de intrare intarziata, cel putin galben...
MM: ...Da, si daca imi permiteti sa adaug, ar fi fost al doilea dupa cel ce trebuia acordat la faza in care a inscris fraudulos, daca nu chiar rosu direct pentru ca este o intrare haotica si de o brutalitate animalica, putea chiar sa ii incheie cariera unui jucator foarte promitator. Dar, asistentul este Miklos Nagy, un clujean, un... ma  rog, numele spune tot, n-avea cum sa semnalizeze.
P: Ok, golul 3 al CFR-ului...
I.C.: Daca este privit din unghiul corect se vede un fault clar a lui Sougou la Szukala, jocul trebuia oprit, lovitura libera pentru Universitatea.
MM: Intr-adevar un fault grosolan al lui Sougou care trebuia sa vada cel putin galben daca nu rosu direct. Si uite cum deciziile merg tot in favoarea CFR-ului. Este inadmisibil modul in care aceasta echipa de impostori castiga meciuri nemeritat.
P: Sa inteleg ca nu sunteti de acord cu rezultatul final al acestei partide ?
MM: (isteric) Cum sa fii dom'le de acord cand au furat ca la usa cortului, toate golurile au fost marcate fraudulos, mai putin cel al Universitatii, care, daca va uitati pe statisticile meciului a avut posesie mai buna, mai multe ocazii, ce mai, a dominat meciul...
P: Domnule Mihai Stoica, va rog sa va calmati, insinuati ca CFR a cumparat arbitrii ?
MM: (mai isteric) Dom'le a vazut o tara intreaga cum aceasta echipa a castigat trofee pana acum si se pare ca au revenit la aceleasi tactici de stil mafiot.
P: Va dati seama ca sunt niste acuze extrem de grave ceea ce spuneti...
MM: (mai are un pic si face atac cerebral) Dom'le eu sunt vocea tuturor, eu spun ceea ce toti gandesc dar le este frica sa spuna, acesti mafioti au castigat fraudulos acest meci la fel ca toate trofeele de pana acum. RUSINE,RUSINE, RUSINE !
P: Haideti totusi sa incheiem pentru ca deviem de la subiect. Domnule Craciunescu, concluzii?
I.C.: Parerea mea este ca arbitul a  fost mascat la fiecare faza si de aici si greselile. Nu cred ca a fost ceva intentionat, au fost greseli omenesti...
MM: (explodeaza)... Poftim ? a fost un rezultat fortuit si o victorie nesimtita si nemeritata. Universitatea trebuia sa castige !!!
P: Domnule Mihai Stoica, cred ca gresiti totusi, CFR a fost mai pragmatica si a castigat pe merit, chiar si domnul Walter a recunoscut...
MM: Pai ce sa zica si domnul Walter, e scarbit si el de ceea ce s-a intamplat si nici nu mai poate sa conteste.
P: Si care ar fi trebuit sa fie scorul dupa parerea dvs ?
MM: Cel putin 2-0 pentru Universitatea.
  ... dupa aceste cuvinte prezentatorul a zis ca nu mai rezista si a iesit din studio si l-a lasat pe MM sa delizreze pe genericul de final al emisiunii...

Acest articol este un pamflet, dar in general asa decurge emisunea.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

de ce nu?

in lipsa de activitate m-am intrebat oare nu as putea sa imi fac si eu un blog ? si raspunsul evident a fost... de ce nu ? n-oi fi eu asa de cultivat dar pana la urma e blogul meu asa ca de ce nu ? daca-l va si urmari cineva cu atat mai bine, daca nu, nu mor din atata lucru, asa ca de ce nu ? de ce l-am intitulat "Rise Above Hate" ?... de ce nu ? de ce cred ca avem aceleasi drepturi ca si pinguinii(nu o spun cu ura) ? de ce nu ? de ce sa incapa 2 echipe in acelasi oras? de ce nu? de ce am ales sa tin cu CFR ?... de ce nu ? de ce cred ca o sa castigam diseara ?... de ce nu ?....